Tendințele designului interior 2017

Ar părea că designul interior vine să ne spună despre culori, materiale și înbinarea cât mai reușită a acestora, însă aceasta nu se oprește aici. Acest domeniu cuprinde o întreagă viață, reflectă mediul și timpul în care ne aflăm, de unde venim și încotro ne îndreptăm.

Designul interior suntem noi. Interiorul a ceea ce avem în suflet, reflectat într-un mediu care vrea sa comunice cu noi, direct sau indirect.

Afaceri, serviciu, birou, sarcini, comunicare și multe altele, sunt activități care ne consumă pe noi și timpul nostru. Dar ce ne rămîne pentru noi, familie și casa noastră?

Suntem într-o progresivă dezvoltare tehnologică și digitală, încît suntem deplin cuprinși și afectați de aceastea zi cu zi. Cea mai mare parte a comunicării noastre se face digital. Fie că lucrezi sau te relaxezi, discuți cu cineva, citești sau cauți informații; în mod standard, o faci tot prin intermediul internetului, rețelelor sociale și alte gadgeturi.

Care sunt consecințele? Și cum aceste activități se manifestă asupra locuinței noastre?

Vă spun prin intermediul unor recomandări - tendințe în domeniul designului și amenajării de interior.

Conștient sau prin subconștient, vrem să fim mai aproape de natură, de firesc, de ceea ce poate nu este totalmente îndeplinit de mîna omului.

Culori, materiale, obiecte de decor și de uz casnic; toate se vor a fi cît mai naturale.

Astfel că în casele noastre se recomandă a fi lucruri cu aspect natural sau chiar sută la sută naturale.

Aceste lucruri vor aduce căldură, liniște și stabilitate în locuința noastră.

  • Materiale: se recomandă a fi cît mai naturale sau cel puțin să aibă aspectul de natural. Se va opta pentru un parchet stratificat, scîndură sau laminat care va avea o structură mai evidențiată, mai rustică, mai naturală, dimensiunile mari, indiferent de spațiul unde se vor monta, plăcile mari se vor privi grandios și deosebit. Vom căuta țesăturile naturale pentru mobilierul capitonat, stofele draperiilor, covoarele. Lemnul, piatra naturală, metalul sunt cele mai firești materiale, dar, care datorită tehnologiei modernizate de prelucrare, vin să dea un aspect deosebit interiorului locuinței noastre, atît din punct de vedere estetic cît și practic. Optați pentru un blat din lemn masiv la masa de bucătărie, un perete decorat cu plăci din lemn, o lustră sau aplice pe pereți cu aspect industrial, loft. Blaturi, pereți și pardoseli din piatră naturală - toate, vor fi foarte rezistente în timp, practice și plăcute în utilizare.​

  • Culorile, pentru cele alese ca fon, vor fi neutre, și cît mai curate, ca de exemplu nuanțele de gri și alb. Pe acest fundal perfect vor contrasta și vor da accent și bună dispoziție următoarele culori: verde greenery, albastru inchis, albastru celest, turcoaz, galben deschis, gri mineral, antracit.

Atît materialele cît și culorile, trebuie să creeze anumite stări psihice: liniște, spațialitate, luminozitate, confort sau să trezească anumite emoții plăcute, de amintiri, de bună-dispoziție.

  • Tehnologia Smart - sau produsele inteligente vin să ne ușureze viața prin exploatarea tehnicii, electro-casnicelor, creând confort și economisind timpul nostru. Tehnologiile smart se manifestă prin controlul iluminării, căldurii, sistemelor de ventilație, securitate și igienă dar și prin calitatea produselor, oferind comoditate la exploatarea mobilierului și echipamentului electronic din casă.

  • Decorul foarte explicit, ne îndeamnă la atenție asupra lucrurilor importante și utile. Fără excese. Este binevenit fuzionarea stilurilor prin accente de retro, colonial, french, tradițional - elemente care trezesc anumite simțuri.

СВЕЖИЕ ПОСТЫ

АРХИВ

Copyright © 2020 KEY INTERIORS S.R.L . Toate drepturile rezervate