Despre designul interior, lucrări de electricitate și cum se îmbină acestea colaborind cu un designe

  • Atunci cînd începem amenajarea interiorului casei sau apartamentului, chiar și a biroului, pe lîngă aspectul estetic acesta trebuie să fie și cofortabil, iar confortul se datorează nu doar gamei de culori care a fost foarte reușit aleasă și a materialelor ce armonizează cu succes ci și a planificării tehnice a acestuia și anume cum au fost proiectate rețelele electrice, fiece priză și întrerupător, pentru a fi mereu la îndemînă și în măsura cuvenită. Astăzi vom vorbi despre cît de necesar este să ai prize alături de fiecare piesă de mobilier, să fie după noptieră sau deasupra acesteia, de unde aprindem lumina intrînd în casă și de unde o stingem plecănd la culcare?

  • Planificarea corectă a prizelor și întrerupătorelor astfel încît să nu depistați neajunsul acestora pe parcursul exploatării. ​Chiar dacă nu sunteți gata să faceți un design de interior la cheie apelînd la un designer, să suportați costurile acestuia, elaborând doar Planurile Tehnice primare*, un designer iscusit și cel mai important, cu experiență, trebuie să planifice din timp fiece priză și utilizarea acesteia. În cazul studioului pe care îl administrez,  noi vom elabora un Plan de amenajare a Spatiului, bine gîndit iar în baza acestuia se va face Planul de montare a prizelor, întrerupătoarelor și a corpurilor de iluminat.


Сперва опубликуйте сайт, а затем войдите на него как админ, указав эл. почту и пароль от аккаунта Wix.








Чтобы управлять блогом и постами, войдите на сайт, указав эл. почту и пароль от аккаунта Wix.





  • Veti evita folosirea prelungitoarelor electrice. Veți simți confortul în utilizarea tehnicii și electrocasnicelor pe tot spațiul apartamentului sau casei dvs. La doar o întindere de mina veți putea pune telefonul, laptopul sau tableta în priză, stind pe canapea, lucrând la bucătărie sau de ce nu chiar și în baie (acum mai nou pentru cei ce se culcă și se trezesc cu smartphone-ul în mină ;) ).

  • În baza unui Plan de montare a prizelor și întrerupătoarelor, un electrician iscusit, la rindul lui, va face și el o distribuire corectă a rețelelor electrice. Va asigura toate electrocasnicele mari cu întrerupătoare automate separate, la panoul electric central,  iar dvs nu veți simți altceva decit siguranță și confort în casa dvs.

  • Un designer bun încerca mereu să prevadă utilizarea interiorului dvs., să vină cu recomandări practice și cel mai important acumulate din experiența acestuia, nu doar din auzite sau văzute în reviste, să își dea bine seama în ce loc și în ce moment veți avea nevoie de a conecta ceva în priză și trebuie să fie una sau mai multe.

📷

  • Controlul iluminării spatiului. Este atît de important să poți stinge sau aprinde lumina atît din antreu, coridor cit și ajungind la dormitor. Sau de ce nu, fără a te scula din pat, să stingi sau să aprinzi lumina necesară!  Întrerupătoarele se vor monta atît la zona de intrare într-o anumită încăpere cît și la ieșirea din aceasta pentru a evita mersul prin întuneric și deplasarea inutilă. Există și posibilitatea de a controla intensitatea luminii în cazul cînd evităm să folosim mai multe corpuri de iluminat într-o încăpere și anume prin a folosi întrerupătoare cu dimmer, respectiv, pentru aceeași lustră montată în dormitor sau salon, vom putea scade intensitatea lămpilor pentru a obține o ambianță mai relaxantă și mai puțin luminoasă.

Recomandat este de a folosi sistema Casa Inteligenta și doar cu ajutorul unei tablete sau smartphone veți putea regla teperatura odăilor, iluminarea, sistema de securitate, de climatizare a aerului, a deconecta electrocasnicele de la ditanță s.m.a. utilitati care necesita în practica multă atenție, pași mulți parcurși și aici nu este vorba despre mișcare ca mod sănătos de viață ci despre activități  neplanificate și economisire a timpului. ​

СВЕЖИЕ ПОСТЫ

АРХИВ

Copyright © 2020 KEY INTERIORS S.R.L . Toate drepturile rezervate